Consiliul Județean Botoșani organizează, pentru anul 2025, „Concursul de proiecte pentru tineret", vizând susținerea unor activități educative, cultural-artistice, sportive, tabere de creație, acțiuni de ecologizare etc.
Pot participa la acest concurs asociațiile de tineret din județul Botoșani definite de art.11 al Legii nr. 350/ 2006 a tinerilor, care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
l. scopul prevăzut în statut vizează direct domeniul tineretului, iar pentru realizarea acestuia majoritatea obiectivelor asumate sunt adresate tinerilor;
2. cel puțin două treimi din numărul total al membrilor sunt tineri, cu vârste cuprinse între 14-35 ani.
Regulamentul, cererea de finanțare și celelalte documente ce trebuie completate pot fi accesate pe site-ul instituției: www.cjbotosani.ro, secțiunea „Proiecte pentru societatea civilă - Finanțări nerambursabile acordate în baza Legii 350/2006”
Calendarul concursului de proiecte pentru tineret 2025:
Documentația de solicitare a finanțării redactată în limba română, se va depune în două exemplare (original și copie), precum și în format electronic CD, la Registratura Consiliului Județean Botoșani situată în Botoșani, Calea Națională, nr. 28 A, parter, de luni până joi între orele 8:00- 16:30 și vineri între orele 8:00- 14:00 și va fi însoțită de adresă de înaintare.
Cele două exemplare (original și copie) se vor depune în plic pe care se va menționa:
a) Numele /denumirea și adresa completă a solicitantului;
b) Titlul proiectului;
c) „Concursul de proiecte pentru tineret".
Observație: în baza HCJ Botoșani Nr. 51 din 24.02.2023, suma maximă alocată fiecărui proiect este de 10.000 lei.